DISTRIBUIȚI
DPA

Germania a avertizat marți asupra repetării afluxului de imigranți ilegali din 2015 care a luat Uniunea Europeană pe nepregătite, Grecia și Cipru fiind îngrijorate de numărul de persoane care ajung pe teritoriile lor prin Turcia, potrivit Reuters, scrie mediafax.

Miniștrii UE s-au întâlnit pentru a discuta problema imigrației întrucât Grecia a devenit principala poartă de intrare în Europa a oamenilor provenind din Orientul Mujlociu, Asia și Africa care își părăsesc țările de origine din cauza sărăciei sau a războiului.


Citește și : Damascul avertizează Turcia că nu va permite atacarea teritoriului sirian

”Dacă vom lăsa ca toate statele aflate la granițele Uniunii Europene (să se descurce singure), nu va exista niciodată o politică comună europeană privind azilul. Iar dacă nu avem o politică comună în acest sens, există pericolul ca imigrația necontrolată să aibă loc din nou în întreaga Europă. Am mai văzut acest lucru înainte și nu vreau să se întâmple din nou”, a declarat ministrul german de Interne, Horst Seehofer, în cadrul reuniunii miniștrilor de Externe din UE, care are loc în Luxenburg.

Rapoartele ONU arată că aproximativ 45.600 de oameni au ajuns anul acesta în Europa pe mare.

Citește și : Casa Albă împiedică un diplomat să depună mărturie în Congres în afacerea ucraineană

Blocul este prudent în ceea ce privește reapariția crizei din 2015, care a provocat divergențe între statele UE, a tensionat serviciile sociale și de securitate și a alimentat sprijinul pentru partidele populiste, anti-imigrație, eurosceptice și de extremă dreapta.