DISTRIBUIȚI
AP

Autorităţile germane au arestat un tânăr de 21 de ani suspectat a fi combatant taliban, au anunţat miercuri procurori federali, informează agenţia de presă dpa.

Jabar N., cetăţean afgan al cărui nume este ţinut secret în conformitate cu legislaţia germană privind confidenţialitatea, s-a raliat mişcării talibane în 2011 şi a luat parte la cel puţin 30 de ciocniri cu forţele de securitate afgane, a precizat într-un comunicat Oficiul Procurorului din oraşul german Karlsruhe, conform agerpres .


De asemenea, se presupune că el a luptat de partea grupării Stat Islamic cu puţin timp înainte să ajungă în Germania prin Iran, Turcia şi Grecia, în 2015, şi să înainteze o cerere de azil.

Citește și : Primele reacții după decizia Comisiei Europene de a lansa procedura de activare a articolului 7 împotriva Poloniei

Cancelarul federal german Angela Merkel a deschis frontierele ţării în faţa a sute de mii de migranţi în septembrie 2015, ceea ce, potrivit criticilor, a creat o ameninţare fără precedent la adresa securităţii în întreaga Europă.

În septembrie anul curent, Germania a reluat repatrierile spre Afganistan, după suspendarea lor în iunie în urma atentatului comis atunci la Kabul şi care a lovit de asemenea ambasada germană.

Guvernul de la Berlin susţine că unele regiuni ale Afganistanului sunt ‘sigure’ şi prin urmare migranţii pot fi repatriaţi, în schimb unele ONG-uri susţin că aceştia nu sunt în siguranţă pe teritoriul afgan.