DISTRIBUIȚI
tagesspiegel.de

Partidul Social Democrat din Germania (SPD) va avea în premieră o femeie ca preşedinte, după ce delegaţii de la conferinţa formaţiunii care are loc la Wiesbaden au ales-o pe Andrea Nahles pentru a ocupa această poziţie, relatează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Nahles, şefa grupului social-democrat din Bundestag, devine prima preşedintă a SPD din istoria de 155 de ani a formaţiunii.


Citește și : Armenia : Premierul Serzh Sarksyan refuză să demisioneze; liderul demonstranţilor, reţinut

Politiciana în vârstă de 47 de ani a obţinut 66,35% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa, Simone Lange, primar al oraşului Flensburg (Schleswig Holstein, nord).

Ea îi urmează în funcţie lui Martin Schulz, care a demisionat după ce SPD a înregistrat cele mai slabe rezultate din 1933 la alegerile legislative din septembrie anul trecut.

Andrea Nahles va avea între altele dificila misiune de a readuce calmul în rândurile partidului, care încă nu şi-a revenit după acest eşec electoral şi în care se menţine o anumită opoziţie faţă de participarea la o nouă coaliţie guvernamentală cu conservatorii cancelarului Angela Merkel.

Citește și : Macron a discutat cu Abbas despre situaţia din Palestina înainte de vizita sa la Washington