DISTRIBUIȚI
dpa

Germania a returnat anul trecut, pentru prima oară de la criza migranţilor din 2015, mai mulţi solicitanţi de azil către alte state ale Uniunii Europene decât a primit din ţările vecine, a comunicat luni Ministerul federal de Interne, transmite dpa, potrivit agerpres.

În primele 11 luni din 2018, în total 9.209 persoane au fost trimise înapoi în alte state în baza Regulamentului Dublin al Uniunii Europene, în timp ce numărul celor acceptate în Germania a fost de 7.580, a precizat un purtător de cuvânt al ministerului federal, răspunzând unei interpelări a deputatei Ulla Jelpke, din partidul Die Linke (stânga radicală).


Citește și : Rusia avertizează nu va recunoaşte ieşirea unilaterală a SUA din Tratatul INF

Regulamentul Dublin prevede că statul în care un refugiat intră pentru prima dată în Uniunea Europeană este responsabil cu procesarea cererii de azil a acestuia.

Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, numărul mare de solicitanţi de azil care au intrat în Germania în 2015 şi 2016 a făcut ca autorităţile să nu poată respecta termenele prevăzute de regulament. Dacă refugiaţii nu sunt returnaţi într-un interval de şase luni, ei intră în responsabilitatea statului pe teritoriul căruia se află.

În 2016, doar 3.968 de refugiaţi au fost returnaţi către alte state semnatare ale Regulamentului Dublin, în timp ce numărul celor veniţi în Germania a fost de 12.091.

Anul trecut, şase refugiaţi au fost returnaţi în Grecia pentru prima dată, după ce între 2011-2017 acest proces fusese suspendat din cauza supraagalomerării şi a condiţiilor precare din taberele de refugiaţi.

Citește și : Rusia ameninţă UE cu „represalii” după noile sancţiuni în cazul Skripal

Majoritatea solicitanţilor de azil returnaţi au fost trimişi în Italia, care a primit aproape o treime din totalul celor returnaţi în baza Regulamentului Dublin.

Deputata Ulla Jelpke a criticat ‘eficienţa’ în creştere a sistemului Dublin: ‘Umanitatea şi legalitatea sunt pierdute într-o implementare nemiloasă a unui sistem Dublin care este injust în chiar substanţa sa’, a subliniat ea.