DISTRIBUIȚI
dpa

Câteva sute de neo-nazişti s-au adunat în estul Germaniei pentru un festival rock organizat de extrema dreaptă. Evenimentul a început vineri, când s-au împlinit 129 de ani de la naşterea lui Adolf Hitler, în timp ce numeroşi oameni din zonă au luat poziţie împotriva lor şi participă la un festival al păcii, potrivit news.ro .

Festivalul Schild und Schwert (scurtul şi sabia, n.r.) are loc la graniţa cu Polonia, în oraşul Ostritz, iar sâmbătă este cea de-a doua şi ultima zi a evenimentului, potrivit Reuters.


Citește și : Donald Trump va face o vizita în Regatul Unit în luna iulie

Între obiectele promoţionale scoase la vânzare se numără tricouri cu mesajul „I (inimă) HTLR” şi tancuri de jucărie.

Un indicator pe care scrie „Aryan brotherhood” (frăţia ariană, n.r.) şi un afiş al Partiului Naţional Democratic de extremă dreaptă au fost montate în semn de protest faţă de afluenţa a peste 1 milion de imigranţi în Germania de la jumătatea anului 2015. „Creşe în loc de tabere de refugiaţi”, cer neo-naziştii.

Din lineup-ul festivalului interzis persoanelor sub 18 ani fac parte trupe germane ca Der Mann Am Klavier, Griffin, Nahkampf, Bataillon 500, Sons of Odin, Amok, Kategorie C şi Die Lunikoff Verschwörung, potrivit schildundschwertfestival.de.

Poliţia a anunţat că un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost arestat în oraş, după ce a făcut salutul ilegal „Heil Hitler”.

Citește și : Suedia : Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit pentru o reuniune informală consacrată Siriei

Festivalul păcii, care are loc în piaţa din Ostritz până duminică, a adunat peste o mie de oameni, iar aici sunt anunţate proteste faţă de extremiştii de dreapta, potrivit poliţiei locale.