DISTRIBUIȚI

Georgia a obiectat vineri cu privire la posibilitatea ca fostul preşedinte Mihail Saakaşvili să fie numit vicepremier al guvernului ucrainean, numire ce ar fi urmat să se producă în aceeaşi zi, dar nu a mai fost inclusă pe agenda legislativului de la Kiev, relatează agenţiile EFE şi DPA, potrivit agerpres.

Saakaşvili a fost condamnat în lipsă de justiţia georgiană în anul 2018 la trei ani de închisoare pentru fapte de „abuz de putere” datând din perioada când a fost preşedinte al Georgiei.


Citește și : Situaţia la zi a cazurilor de coronavirus la graniţele României

Numirea lui Saakaşvili vicepremier ar fi inacceptabilă şi Georgia ar putea răspunde prin rechemarea ambasadorului său din Ucraina, a declarat prim-ministrul georgian Giorgi Gakharia.

Fostul preşedinte georgian între anii 2004 şi 2013 şi apoi guvernator al regiunii Odesa în perioada 2015-2016 a anunţat săptămâna aceasta că a fost abordat de preşedintele Volodimir Zelenski pentru a primi în guvernul de la Kiev postul de vicepremier însărcinat cu reformele.

Aflat iniţial în relaţii foarte bune cu fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, Saakaşvili a intrat mai târziu în conflict cu acesta, pe care l-a acuzat de perpetuarea corupţiei endemice. După ce Saakaşvili a demisionat din postul de guvernator al Odesei, Poroşenko a emis în anul 2017 un decret prin care i-a retras cetăţenia ucraineană, astfel că Saakaşvili a devenit atunci apatrid.

Dar fostul lider georgian a continuat să susţină campania electorală a candidatului care a fost ales să-i succeadă lui Poroşenko în funcţia de preşedinte, Volodimir Zelenski, cel care după câştigarea alegerilor i-a reacordat lui Saakaşvili cetăţenia ucraineană.

Saakaşvili însuşi a prezentat vineri în faţa deputaţilor partidului prezidenţial Servitorul Poporului propunerea venită din partea lui Zelenski şi numirea sa efectivă ar fi urmat să se producă chiar în aceeaşi zi, dar în final nu a mai fost inclusă pe agenda legislativului de la Kiev.

Citește și : Coronavirus în Olanda : 806 noi cazuri de contaminare şi 112 decese în ultimele 24 de ore

Deputata Irina Veresciuk, membră a acestui partid, nu s-a arătat convinsă de argumentele fostului preşedinte georgian. ”Am impresia că domnul Saakaşvili nu este deloc conştient de viitoarea responsabilitate a acestei funcţii, întrucât el a vorbit pe larg despre cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional, cum a făcut în Georgia, dar nu a explicat care ar fi primii săi paşi în această poziţie, care vor fi reformele prioritare”, a explicat Irina Veresciuk, adăugând că ea nu consideră oportun ca Saakaşvili să fie numit vicepremier.

Totuşi, acesta din urmă a insistat că are susţinerea lui Zelenski şi s-a declarat încrezător că pe 30 aprilie parlamentul va vota numirea sa.