DISTRIBUIȚI

Georgia a calificat joi drept „inacceptabil” planul de referendum pentru alipirea la Rusia a regiunii separatiste Osetia de Sud, care a fost în centrul războiului ruso-georgian din 2008, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

„Este inacceptabil să se vorbească despre referendum atât timp cât acest teritoriu este ocupat de Rusia”, a spus şeful diplomaţiei georgiene, David Zalkaliani.


Citeşte şi: Forţele ruse se retrag de la Cernobîl – Black News

Cu o zi în urmă, liderul din Osetia de Sud, Anatoli Bibilov, a spus că vrea să organizeze o astfel de consultare populară după 10 aprilie, data viitoarelor alegeri prezidenţiale din acest teritoriu a cărui independenţă a fost recunoscută de Rusia în 2008 imediat după război.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că nu a fost luată nicio „măsură juridică” în acest sens de partea rusă.

„Dar, în acelaşi timp, tratăm cu respect exprimarea opiniei de către populaţia din Osetia de Sud”, a spus el.

Citeşte şi: Ruşii instaurează un ARMISTIŢIU la Mariupol – Black News

Planul de referendum a fost anunţat la o lună de la începutul ofensivei ruse din Ucraina. În Ucraina, de asemenea, Moscova a recunoscut independenţa unor teritorii separatiste pro-ruse, ai căror lideri aspiră la o alipire la Rusia.

Autorităţile din Osetia de Sud au precizat că au trimis militari să lupte alături de ruşi în Ucraina.

Cealaltă regiune separatistă din Georgia, Abhazia, situată pe coasta Mării Negre, a spus că sprijină aspiraţiile Osetiei de Sud, dar nu îi împărtăşeşte obiectivul de a se alipi la Rusia.