DISTRIBUIȚI
Reuters

Un palestinian a sucombat sâmbătă în urma rănilor provocate de tiruri ale soldaţilor israelieni vineri în cursul protestelor în apropierea barierei care separă Fâşia Gaza de teritoriul israelian, a indicat Ministerul Sănătăţii din eclava palestiniană, citat de AFP, potrivit agerpres.

Victima, de 40 de ani, a fost atinsă de tiruri israeliene la est de Rafah, sector sudic al Fâşiei Gaza, unde doi palestinieni fuseseră ucişi în ajun, în cursul unor manifestaţii şi ciocniri, potrivit sursei citate.


Citește și : O fostă consilieră îl acuză pe Trump de rasism; Casa Albă califică drept „minciuni” acuzaţiile

În afara celor trei palestinieni ucişi, între care unul din echipele de intervenţie, alţi 307 au fost răniţi, precizează ministerul. Unii dintre ei au fost afectaţi de gaze lacrimogene, între care doi jurnalişti şi cinci membri ai echipelor de intervenţie şi cel puţin 130 de gloanţe.

Aceste proteste punctate de violenţe nu au pus în cauză totuşi armistiţiul fragil instituit joi seara între Hamas, mişcarea islamistă aflată la putere în Fâşia Gaza, şi Israel, după discuţii indirecte prin intermediul Egiptului şi al ONU, potrivit unei surse apropiate negocierilor. Nicio confirmare oficială a acestui armistiţiu nu a fost obţinută din partea Israelului sau a Hamas.

Împrejurimile barierei de separare sunt din 30 martie scena unei mobilizări împotriva blocadei impuse de peste 10 ani de Israel şi pentru dreptul de revenire a palestinienilor, care fuseseră alungaţi sau care fugiseră de pe pământurile lor la crearea Statului Israel în 1948.

Citește și : Un elicopter al securităţii civile joponeze s-a prăbușit; nouă morți

De atunci, tensiunile în şi în jurul Fâşiei Gaza nu au încetat să crească, făcând să apară temeri cu privire la un al patrulea război între Israel şi Hamas după 2008.

Cel puţin 160 de palestinieni din Fâşia Gaza au fost ucişi de tiruri israeliene după 30 martie. Un soldat israelian a fost ucis în 20 iulie pentru prima oară după 2014.