DISTRIBUIȚI
CBS News

Gardienii Revoluţiei din Iran au lansat marţi rachete balistice şi de croazieră în timpul unor exerciţii militare în Golful Persic, a informat televiziunea de stat iraniană, preluată de Reuters, potrivit agerpres.   

„Utilizarea rachetelor balistice de către marina militară a Gardienilor Revoluţiei este un concept nou (…) şi aceştia şi-au atins ţintele cu precizie de 100%”, a declarat comandantul forţelor de elită iraniene, generalul Hossein Salami.


Citește și : Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a anulat tradiţionalul Crăciun la Sandringham

Au fost lansate simultan cinci rachete de croazieră şi drone capabile să lovească două ţinte fiecare, a relatat presa iraniană.

Exerciţiile au început luni şi sunt programate pe durata a cinci zile.

Teheranul afirmă că rachetele sale balistice au o rază de acţiune de 2000 de km şi pot atinge Israelul, vechi inamic al Iranului, precum şi baze militare americane din regiune.

Luni, Iranul a avertizat că va reacţiona „zdrobitor” la orice atac israelian.

În contextul tensiunilor ridicate dintre Iran şi SUA, Israelul se opune eforturilor puterilor internaţionale de a restabili acordul nuclear din 2015 cu regimul de la Teheran. Israelienii au ameninţat de mai multă vreme că vor acţiona militar dacă diplomaţia nu reuşeşte să-i împiedice pe iranieni să obţină arme nucleare.

Citește și : Olaf Scholz nu este văzut să stea mai mult de un mandat la conducerea Germaniei

Iranul susţine că programul său nuclear este exclusiv paşnic.

Este larg răspândită opinia conform căreia Israelul este singurul stat din Orientul Mijlociu care dispune de un arsenal atomic.