DISTRIBUIȚI

Garda Civilă spaniolă a percheziţionat marţi sediul poliţiei catalane în cadrul unei anchete asupra referendumului de autodeterminare din 1 octombrie interzis de Madrid şi marcat de violenţe ale poliţiei, a declarat un purtător de cuvânt al Gărzii Civile, relatează AFP, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Spania a început procedurile contra liderilor catalani pentru nesupunere


‘Realizăm o verificare referitoare la mijloacele de comunicare ale Mossos d’Esquadra (poliţia catalană) în ziua referendumului ilegal din 1 octombrie’, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii Civile, adăugând că percheziţii au loc simultan la sediul poliţiei catalane din Sabadell, în Catalonia, şi în alte oraşe.

Potrivit serviciilor medicale regionale, 893 de persoane au primit îngrijiri medicale în urma ciocnirilor cu forţele de ordine în Catalonia în ziua referendumului. Dintre acestea, patru au fost rănite grav. La rândul său, Ministerul de Interne al Spaniei a anunţat că cel puţin 33 de poliţişti au fost răniţi, unii dintre ei fiind loviţi cu pietre.