DISTRIBUIȚI

O serie de gafe comise de regele Willem-Alexander în perioada restricţiilor împotriva epidemiei de COVID-19 în Regatului Ţărilor de Jos i-au afectat puternic popularitatea, potrivit unui studiu citat de AFP, transmite și agerpres.

În timp ce mulţi olandezi s-au înveşmântat în portocaliu marţi pentru a celebra Ziua Regelui, sărbătoare naţională marcând ziua de naştere a monarhului, cota de încredere în regele Willem-Alexander a scăzut într-un an la 57% faţă de 76% în aprilie anul trecut, potrivit unui sondaj Ipsos.


Citește și: O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean

„Anul trecut, celebrarea Zilei Regelui a fost anulată în ultimul moment din cauza epidemiei de coronavirus”, subliniază studiul de 37 de pagini, comandat de postul public de radio NOS.

Regele a pronunţat apoi un discurs televizat „în care a vorbi despre criză, incertitudine şi izolarea care vin la pachet. Discursul a fost primit pozitiv”.

„Multe lucruri însă s-au întâmplat de atunci. De mai multe ori în anul care s-a scurs, regele s-a trezit implicat în polemici”, susţine studiul, în cadrul căruia au fost intervievaţi 1.000 de olandezi adulţi din toate păturile sociale.

În luna august, o fotografie difuzată pe reţelele de socializare îl arăta pe regele Willem-Alexander şi regina Maxima pozând alături de un restaurator grec pe insula Milos, fără a respecta distanţarea socială şi fără a purta măşti, două măsuri obligatorii în Olanda.

Potrivit observatorilor, familia regală a comis o eroare de judecată mult mai gravă atunci când a plecat din nou în Grecia pentru a-şi petrece acolo o vacanţă în octombrie, în timp ce în ţară fusese decretată carantină parţială.

Cuplul regal s-a întors la o zi după sosirea în Grecia, ca urmare a valului de indignare generat în Olanda când detalii ale călătoriei au fost făcute publice.

Regele şi-a cerut scuze alături de regina Maxima într-o înregistrare video, dar cota de încredere în monarh a scăzut la 47% în decembrie, după care a crescut uşor, ajungând la 57% în prezent.

Citește și: Fotbalul englezesc BOICOTEAZĂ total rețelele sociale ca răspuns la abuzul online

Polemica privind vacanţele regale intervine în timp ce Willem-Alexander, care îşi sărbătoreşte cea de-a 54-a aniversare marţi, se confruntă cu critici din ce în ce mai acerbe privind ruperea sa de grijile ţării, guvernul olandez cerând o revizuire a bugetului regal anual.

„Sprijinul pentru monarhie este pus la încercare în continuare şi a scăzut considerabil în raport cu anii precedenţi”, remarcă studiul.”În pofida acestui fapt, majoritatea olandezilor preferă în continuare monarhia faţa de o republică, ca formă de guvernământ”, potrivit aceleiaşi cercetări.

Guvernul olandez intenţionează să relaxeze restricţiile împotriva COVID-19 miercuri, cu ridicarea restricţiilor de circulaţie şi redeschiderea parţială a teraselor cafenelelor.