DISTRIBUIȚI

Bilanţul victimelor furtunii tropicale Ana, care a lovit mai multe ţări din sudul Africii, a urcat la 70 de morţi, potrivit ultimelor cifre oferite joi de autorităţile din Mozambic, Malawi şi Madagascar, informează AFP, potrivit agerpres.

Guvernele şi agenţiile de ajutorare din cele trei ţări continuă să evalueze amploarea pagubelor provocate de ploile abundente care au afectat de săptămâna trecută coasta Oceanului Indian şi Canalul Mozambic.


Citeşte şi: Canada sprijină Ucraina cu echipamente neletale – Black News

Circa 41 de persoane şi-au pierdut viaţa în Madagascar, 18 în Mozambic şi 11 în Malawi. Furtuna a afectat şi Zimbabwe, însă în această ţară nu au fost raportate decese.

Zeci de mii de case au fost avariate, iar unele s-au prăbuşit sub greutatea cantităţilor mari de apă căzute în doar câteva zile, victimele fiind prinse sub dărâmături.

În Madagascar, 110.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, iar la Antananarivo, şcolile au fost transformate în adăposturi de urgenţă.

După ce a traversat Oceanul Indian, furtuna Ana a lovit nordul şi centrul Mozambicului. Peste 10.000 de locuinţe şi zeci de spitale şi şcoli au fost afectate, iar infrastructura electrică a fost avariată. Guvernul de la Maputo şi ONU estimează la 500.000 numărul persoanelor din mai multe provincii care au avut de suferit în urma trecerii furtunii.

Potrivit institutului meteorologic al ţării, ploile vor continua în zilele următoare, o nouă furtună fiind aşteptată până la finalul săptămânii. Între patru şi şase cicloane sunt aşteptate în regiune până la finalul lunii martie, când va lua sfârşit sezonul ploios.

Citeşte şi: Un soldat al Gărzii Naţionale din Ucraina şi-a împuşcat mortal cinci camarazi – Black News

În statul vecin Malawi, guvernul a declarat starea de dezastru natural. O mare parte din ţară este lipsită de curent electric de la începutul săptămânii, viiturile obligând companiile de electricitate să oprească generatoarele. Aprovizionarea cu energie electrică a fost reluată treptat în ultimele două zile, însă numeroase structuri electrice au fost distruse.

Africa de Sud şi în special Mozambicul au fost lovite de mai multe ori în ultimii ani de furtuni violente şi cicloane care au provocat pagube materiale importante şi au dus la strămutarea unui număr mare de persoane.