DISTRIBUIȚI
72.ru

Un tribunal din Moscova a amendat marţi Fundaţia Anticorupţie a opozantului Aleksei Navalnîi cu suma totală de 600.000 de ruble (8300 de dolari), pentru încălcarea legii privind statutul de „agent străin”, relatează Reuters, scrie agerpres.

Una dintre faptele pentru care a fost sancţionată fundaţia specializată în publicarea de investigaţii de corupţie constă în faptul că a omis să se declare ca „agent străin” pe unul dintre canalele de YouTube pe care le deţine.


Citește și : Grecia impune OBLIGATIVITATEA măștii în aproape toate spațiile publice închise

O asociată a lui Navalnîi, Liubov Sobol, a reacţionat în social media calificând amenda drept „absolut ilegală” şi susţinând că această fundaţie nu are de ce să fie clasificată drept „agent străin”, întrucât „a primit donaţii doar de la cetăţeni ruşi”.

Aleksei Navalnâi a indicat mai devreme în iulie că va închide fundaţia pentru că a acumulat amenzi în valoare de peste 1,2 milioane de dolari, dar încearcă să o relanseze sub altă denumire.

O lege adoptată în 2012 prevede ca organizaţiile neguvernamentale şi grupurile pentru drepturile omului care beneficiază de fonduri din străinătate pentru activităţi politice să fie desemnate drept „agenţi străini” – termen care are conotaţii negative, datând din epoca sovietică -, să-şi eticheteze ca atare publicaţiile şi să permită inspecţii inopinate, precum şi să prezinte rapoarte cu privire la încasările şi cheltuielile lor.

Autorităţile ruse au făcut frecvent percheziţii la birourile fundaţiei şi i-au blocat conturile, iar membrii săi sunt în mod regulat reţinuţi pentru organizarea de proteste.

Citește și : Ani grei de închisoare pentru fostul premier malaezian