DISTRIBUIȚI
European Council on Refugees and Exiles (ECRE) |

Agenţia europeană pentru frontiere Frontex va desfăşura săptămâna viitoare 60 de poliţişti de frontieră la graniţa Lituaniei cu Belarus, unde s-a intensificat afluxul de migranţi clandestini, relatează luni Reuters, potrivit agerpres.  

Ca represalii faţă de sancţiunile impuse de UE, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că ţara sa nu-i va mai opri pe migranţii care doresc să ajungă în UE şi încearcă să treacă graniţa înspre Lituania. La rândul său, guvernul de Vilnius acuză autorităţile de la Minsk că aduc în Belarus migranţi cu avionul de la Bagdad şi Istanbul şi apoi îi trimit către Lituania.


Citește și : Aviaţia militară americană a efectuat un raid aerian în estul Siriei împotriva unui grup islamist proiranian

Circa 2.100 de migranţi au pătruns în Lituania anul acesta, dintre care aproximativ 1.400 numai de la începutul lunii iulie. Majoritatea sunt irakieni.

Această misiune a Frontex, cerută de Lituania, este prima după cea desfăşurată de agenţia europeană la graniţa terestră dintre Grecia şi Turcia în martie 2020.

Cei 60 de ofiţeri de patrulare, asistaţi de personal auxiliar şi echipaţi cu circa 30 de vehicule şi două elicoptere, vor avea sarcina de a înregistra în intervieva migranţii.

În acest timp, Lituania ridică un gard de sârmă ghimpată la graniţa cu Belarus, dar lucrarea deocamdată stagnează din cauza dificultăţilor de a procura sârma ghimpată. Slovenia şi Danemarca vor furniza acest material Lituaniei cât mai repede posibil, în plus faţă de ceea ce contractează această ţară de la alţi furnizori, a declarat ministrul de interne lituanian Agne Bilotaite.

Citește și : Indonezia a raportat mai multe cazuri zilnice de Covid-19 decât India şi Brazilia

”Situaţia în care migraţia ilegală este folosită ca instrument împotriva Lituaniei este intolerabilă. Toată lumea în Europa înţelege cât de grav este şi suntem susţinuţi nu doar prin declaraţii, ci şi prin acţiuni”, a declarat ea.

UE a impus Belarusului mai multe serii de sancţiuni, după acuzaţiile opoziţiei privind fraudarea scrutinului prezidenţial în favoarea lui Lukaşenko în august anul trecut şi arestarea unui blogger opozant preluat de la bordul unui avion constrâns să aterizeze la Minsk.