DISTRIBUIȚI

Organizaţia Stat Islamic (SI) îşi recapătă vigoarea şi le impune occidentalilor reluarea luptelor întrerupte după criza dintre Iran şi SUA, a apreciat marţi ministrul francez al forţelor armate, Florence Parly, potrivit AFP, ransmite și agerpres.

”Califatul este eliminat într-o parte, dar încearcă să prindă rădăcini în alta”, a declarat Parly în faţa membrilor echipajului portavionului Charles-de-Gaulle, care navighează în Mediterana Orientală.


Citește și: Londra dezvăluie noul sistem de imigrație post-Brexit

”Daesh (acronimul în limba arabă al organizaţiei Stat Islamic) a rămas puternic Siria, în special în zonele care ar fi controlate de regim. În ceea ce priveşte Irakul, el este perturbat de situaţia sa internă şi de tresăririle rivalităţilor internaţionale. Acolo Daesh continuă să se reorganizeze şi să hărţuiască forţele guvernamentale”, a adăugat ministrul francez.

Operaţiunile coaliţiei internaţionale contra SI au fost suspendate după uciderea, la 3 ianuarie la Bagdad, a generalului iranian Qassem Soleimani de forţele americane, o operaţiune care a ilustrat tensiunile existente între Washington şi Teheran.

Citește și: Un mexican ARESTAT în SUA pentru spionaj în favoarea Rusiei

”După o pauză, operaţiunile la sol s-au reluat”, a indicat Florence Parly, care a reamintit că lupta contra terorismului este prioritară.

Ea a salutat rolul portavionului Charles-de-Gaulle, aflat în prezent în largul coastelor Ciprului şi escortat de o fregată greacă şi un distrugător american. De pe acest portavion decolează zilnic avioane militare Rafale care survolează teritoriul irakian. Potrivit ministrului francez al forţelor armate, Franţa realizează 15% dintre misiunile aeriene ale coaliţiei internaţionale din Irak.