DISTRIBUIȚI
rfi.fr

Ministrul francez al apărării, Florence Parly, a afirmat miercuri că Franţa va repatria ”foarte probabil” orfani ai unor jihadişti francezi din nord-estul Siriei, teritoriu aflat sub controlul unei coaliţii arabo-kurde, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Este foarte probabil”, a răspuns Parly în cadrul unor declaraţii la BFM TV şi RMC, care a fost întrebată despre posibilitatea altor repatrieri după ce au fost aduşi în Franţa cinci orfani pe 15 martie. ”Facem tot ce se poate pentru repatrierea orfanilor care sunt identificaţi ca atare”, a afirmat Parly.


Citește și: Atac armat într-o școală din SUA: Un elev a fost ucis şi alţi şapte răniţi

Franţa refuză repatrierea cetăţenilor săi – bărbaţi sau femei – afiliaţi grupării Stat Islamic (SI), cu excepţia orfanilor, şi ”de la caz la caz”, a altor copii care au încă mamă.

În afară de cei cinci copii din Siria, copiii a două femei condamnate la moarte în Irak pentru apartenenţă la SI – patru copii în total – au fost aduşi în Franţa.

În Siria, unde familiile de jihadişti sunt reţinute în taberele Forţelor Democratice Siriene (FDS, în majoritate kurde), ”trebuie stabilită mai întâi situaţia de orfan în cazul acelor copii”, a subliniat ministrul. ”Există misiuni care sunt trimise de către Ministerul de Externe pentru a identifica în mod clar situaţiile în scopul de a putea, dacă este necesar, să procedăm la noi repatrieri”, a adăugat ea.

Citește și: Pompeo și-a anulat vizita în Germania pentru o deplasare urgentă la Bagdad

În condiţiile în care guvernul francez refuză în mod persistent să-i repatrieze pe copiii jihadiştilor reţinuţi în Siria, doi bunici au sesizat luni Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a obţine condamnarea Franţei.

Demersul lor, inedit în această formă, a adus în prim-plan problema controversată a viitorului acestor copii, ale căror familii şi avocaţi cer luarea lor în grijă – din punct de vedere medical, social şi psihologic – în ţara de origine a mamei lor.

Fostul preşedinte francez Francois Hollande a pledat marţi pentru repatrierea ”cât mai repede posibil” a tuturor orfanilor francezi reţinuţi în Siria. Referitor la problema spinoasă a întoarcerii mamelor, Hollande s-a declarat în favoarea unei repatrieri ”de la caz la caz”.