DISTRIBUIȚI
20minutes.fr

Ministrul francez al justiţiei, Nicole Belloubet, a prezentat miercuri executivului un proiect de reformă a legislaţiei cu privire la minori extrem de contestat în lumea judiciară, relatează AFP, potrivit agerpres.

Reforma, care ar urma să intre în vigoare în octombrie 2020, prevede în special principiul prezumţiei de lipsă de responsabilitate înainte de 13 ani şi accelerarea proceselor în astfel de cazuri.


Citește și : Venezuela organizează exerciții militare de-a lungul graniței cu Columbia

Nou „cod al justiţiei penale pentru minori” ar urma să înlocuiască textul din 1945 privind delincvenţa juvenilă, amendat deja de 39 de ori şi „devenit ilizibil”, potrivit titularei de la Justiţie.

Conform proiectului, judecata în astfel de cazuri s-ar face în două etape, cu o primă şedinţă care să statueze cu privire la vinovăţia acuzatului în interval de cel mult trei luni, faţă de 18 luni în prezent, în medie, şi o a doua şedinţă pentru pronunţarea de sancţiuni sau măsuri „educative”.

Proiectul instaurează totodată principiul „prezumţiei de discernământ” cu începere de la 13 ani. Sub această vârstă, procurorul sau judecătorul ar trebui să-şi motiveze decizia, dacă intenţionează să lanseze urmăriri penale. Totuşi, este vorba de o măsură în primul rând simbolică, în prezent nefiind posibil să se pronunţe sancţiuni împotriva unui copil mai mic de 13 ani.

Reforma „ar permite Franţei să se conformeze dispoziţiilor Convenţiei internaţionale privind drepturile copilului”, a menţionat Ministerul Justiţiei.

Potrivit ministerului, procentul minorilor delincvenţi este stabil de peste 10 ani: 87% dintre actele de delincvenţă sunt comise de majori.

Citește și : Un avion de transport marfă s-a prăbușit în Ohio – Doi morți

În schimb, sindicatul protecţiei judiciare a tinerilor, răspunzătoare de susţinerea educaţiei şi reinserţiei sociale a minorilor delincvenţi, s-a pronunţat împotriva acestei reforme, calificând-o drept represivă, iar un deputat al partidului de dreapta Republicanii, Eric Ciotti, a avertizat într-un comunicat că prezumţia lipsei de responsabilitate înainte de 13 ani constituie o „cedare în faţa delincvenţei minorilor şi un semnal de mână liberă pentru traficanţii de droguri, care vor putea să-i folosească (pe minorii sub această vârstă) liber şi fără frică”.