DISTRIBUIȚI
Business Insider

Preşedintele Donald Trump nu a putut participa la comemorarea în Franţa a soldaţilor şi marinarilor americani ucişi în timpul Primului Război Mondial, deoarece ploaia a făcut imposibilă organizarea deplasării la ceremonie, a spus Casa Albă, transmite Reuters, potrivit News.ro .

Anularea în ultimul minut a participării a provocat multe critici pe reţelele de socializare şi de la unii oficiali din Marea Britanie şi Statele Unite, care îl acuză pe Trump că „a dezonorat” militarii americani.


Citește și : Corpul jurnalistului Khashoggi a fost dizolvat în acid și aruncat în canalizare (presa turcă)

Preşedintele SUA avea programat să aducă un omagiu la o ceremonia la Cimitirul american Aisne-Marne din Belleau, la aproximativ 85 km est de Paris, împreună cu soţia sa Melania. Dar ploaia şi pătura groasă de nori au împiedicat elicopterul să se ridice de la sol pentru această deplasare.

„(Participarea lor) a fost anulată din cauza programului şi a dificultăţilor logistice cauzate de vreme”, a spus într-o declaraţie Casa Albă, adăugând că o delegaţie condusă de şeful Statului Major John Kelly, general pensionar, a plecat în acel loc.

Decizia a provocat o serie de critici pe Twitter, cu Nicholas Soames, membru al Parlamentului britanic care este nepot al fostului prim-ministru Winston Churchill, spunând că Trump dezonorează militarii americani.

Citește și : Partidul preşedintelui francez Macron şi liberalii europeni fac front comun pentru alegerile europene din mai 2019

Peste 70 de lideri politici din întreaga lume, între care preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, vor participa, duminică, la Paris, la celebrarea Centenarului sfârşitului Primul Război Mondial.

Sâmbătă, Donald Trump şi Emmanuel Macron s-au întâlnit la Palatul Elysee.