DISTRIBUIȚI
Daily Express

„Franţa şi Statele Unite ale Americii nu vor tolera impunitatea”, în cazul în care vor exista „dovezi clare privind utilizarea” armelor chimice în Siria, a afirmat preşedinţia franceză într-un comunicat, după o convorbire telefonică, vineri, între preşedinţii francez, Emmanuel Macron, şi american, Donald Trump, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Cei doi şefi de stat „au cerut aplicarea imediată a Rezoluţiei 2401, votată în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU”, potrivit unui comunicat al Palatului Elysee, care menţionează că Emmanuel Macron „a subliniat vigilenţa sa extremă cu privire la problema armelor chimice”, preşedintele francez reiterând că se va da un răspuns ferm în cazul în care se va dovedi utilizarea armelor chimice, soldată cu moartea civililor, „în coordonare cu aliaţii noştri americani”.


Citeşte şi: Carles Puigdemont renunţă să mai candideze pentru şefia executivului catalan

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat săptămâna trecută, în unanimitate, o rezoluţie care cerea o încetare a focului „fără întârziere” în Siria, dar forţele siriene şi ruseşti au menţinut joi presiunea militară asupra enclavei rebele în Ghouta orientală, armistiţiul controversat neavând consecinţele umanitare scontate pe teren.

„În faţa continuării bombardamentelor nediscriminatorii împotriva civililor, în special în Ghouta orientală, şi a degradării continue a situaţiei umanitare, preşedintele Republicii şi omologul său american au subliniat necesitatea ca Rusia să exercite, fără ambiguitate, o presiune maximă asupra regimului de la Damasc pentru ca acesta să-şi exprime în mod clar angajamentul de a respecta rezoluţia Consiliului de Securitate”, a indicat în comunicatul său Palatul Elysee.

Preşedinţii francez şi american „au decis să acţioneze împreună pentru aplicarea Rezoluţiei 2401 cu scopul de a facilita încetarea ostilităţilor, livrarea de ajutor umanitar şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor”, se mai spune în text.