DISTRIBUIȚI

Franţa şi Italia au poziţii diferite în politica externă faţă de Libia, în ciuda poziţiei oficiale comune a Uniunii Europene, a declarat miercuri preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Tajani a cerut ţărilor europene să adopte o atitudine unitară faţă de noua criză din Libia, unde forţele rivale luptă pentru controlul capitalei, oraşul Tripoli. „Avem nevoie de mai multă unitate, trebuie să vorbim cu o singură voce, dar din nefericire europenii sunt divizaţi în această privinţă”, a afirmat el în faţa presei.


Citește și: Jaf ca-n filme pe aeroportul din Tirana: Hoții au fugit cu milioane de euro dintr-un avion!

Preşedintele PE, care este italian, a menţionat rolul Franţei şi al Regatului Unit în răsturnarea de la putere a fostului lider libian Muammar Gaddafi, în 2001. El consideră că a fost o greşeală care a creat haos în Libia.

Tajani a arătat că Franţa şi Italia au „interese divergente” în Libia.

Citește și: După numărarea a 95% din voturi, Netanyahu pare că-și va menține fotoliul de premier în Israel

Reuters reaminteşte că Italia este fosta putere colonială în Libia şi l-a susţinut pe Fayez al-Serraj, premierul libian agreat de ONU. Franţa, care are active petroliere în estul Libiei, i-a acordat în ultimii ani asistenţă militară mareşalului Khalifa Haftar, care controlează regiunea respectivă, arată oficiali libieni şi francezi, conform aceleiaşi agenţii.

Italianca Federica Mogherini, reprezentanta UE pentru politică externă, a declarat luni că întreaga Uniune face apel la un armistiţiu în Libia şi la reluarea eforturilor diplomatice de soluţionare a crizei.