DISTRIBUIȚI
afp

Franţa este favorabilă unui sistem de sancţiuni financiare împotriva ţărilor care nu respectă statul de drept şi valorile fundamentale ale Uniunii Europene, în cadrul planului european de relansare de 750 miliarde de euro, a declarat într-un interviu secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, citat de Reuters, potrivit agerpres.

‘Nu le putem spune cetăţenilor francezi, polonezi, ungari şi europeni că (noi) putem avea solidaritate financiară în Europa indiferent de modul în care se respectă regulile fundamentale ale democraţiei, libertatea presei şi egalitatea în drepturi’, a declarat Clement Beaune într-un interviu publicat duminică seară pe site-ul Financial Times.


Citește și : Cifrele dezastrului sanitar în Iran: O persoană moare de COVID-19 la fiecare şapte minute!

Uniunea Europeană depune eforturi să răspundă la ceea ce mulţi din vestul Europei văd drept autoritarism pe flancul său estic.

Comisia Europeană, europarlamentari şi activişti din UE apreciază că libertăţile sunt în special ameninţate în Polonia şi Ungaria, potrivit Reuters.