DISTRIBUIȚI
Prompt Media

Franța a anunțat săptămâna aceasta că se opune momentan începerii negocierilor privind aderarea Albaniei și Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, au informat surse diplomatice, citate de Reuters, potrivit mediafax.

Informația vine în contextul în care mai mult de jumătate dintre cele 28 de state membre ale Blocului comunitar, dar și înalți oficiali de la Bruxelles, sunt de acord cu începerea negocierilor cu cele două țări balcanice. Mai multe voci din cadrul Uniunii au avertizat că Rusia, China sau Turcia ar putea să profite în cazul în care autoritățile de la Bruxelles nu vor asigura Tirana și Skopje de deschiderea negocierilor.


Citește și: Candidata Franţei pentru un post de comisar european a fost respinsă de comisiile din PE

Cu toate acestea, Parisul consideră că în acest moment Uniunea Europeană se confruntă cu prea multe provocări pentru a accepta doi noi membri, mai ales din regiunea Balcanilor.

Franța consideră că Uniunea Europeană trebuie reformată din interior pentru a putea face față unor provocări ca migrația sau schimbările climatice înainte de a accepta noi membri, iar Albania și Macedonia de Nord trebuie să implementeze mai multe reforme înaintea deschiderii negocierilor.

„Nu sunt pregătiți încă. Le cerem să facă eforturi suplimentare. Negocierile nu pot fi deschise în octombrie 2019, vom avea nevoie să reanalizăm situația în 2020”, a declarat un oficial francez, potrivit surselor citate.

Potrivit acelorași surse, și Olanda și Danemarca se opun deschiderii negocierilor cu Albania și Macedonia, poziție exprimată în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor statelor membre la Uniunea Europeană.

Liderii principalelor instituții ale Uniunii Europene au cerut joi statelor membre să înceapă discuțiile de aderare a Macedoniei de Nord și Albaniei la Blocul comunitar.

Citește și: Macron: Sylvie Goulard este victima unui ‘joc politic’

Într-o scrisoare prezentată de președintele în funcție al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și de succesoarea acestuia, Ursula von der Leyen, cât și de președintele Consiliului European, Donald Tusk și președintele Parlamentului European, David Sassoli, liderii principalelor instituții europene afirmă că cele două state au îndeplinit condițiile impuse.

Pentru începerea negocierilor de aderare este nevoie de unanimitate în rândul celor 28 de state membre.