DISTRIBUIȚI
dpa

Parlamentarii francezi au votat în favoarea unui proiect de lege care ar interzice părinţilor să îşi lovească copiii, scrie BBC, potrivit News.ro .

Proiectul de lege privind „pedepsirea corporală şi umilirea” copiilor are ca scop să se asigure că autoritatea părinţilor este exercitată fără violenţă.


Citește și : Proteste violente a ”vestelor galbene” la Bruxelles, zeci de persoane au fost reţinute

Proiectul urmează să fie votat de Senat, după ce a fost aprobat de Adunarea Generală.

Activiştii susţin că 85% dintre francezi folosesc pedepsele corporale. Încercările anterioare de a scoate în ilegalitate lovirea copiilor de către părinţi au eşuat, deşi practica a fost interzisă de mult în şcolile franceze.

Membrii Adunării Generale au aprobat proiectul de lege cu 51 la 1 vineri dimineaţa.

Parlamentara Maud Petit, cea care a susţinut măsura, a declarat că scopul proiectului de lege este unul educaţional, de a încuraja societatea să îşi schimbe poziţia faţă de această problemă, conform AFP.

La fel ca alte state europene, în Franţa, violenţa asupra copiilor este ilegală, dar părinţii îşi pot disciplina fizic copii la o intensitate scăzută. Este controversat, însă, ceea ce reprezintă mai exact această intensitate scăzută şi ce constituie violenţă, această decizie fiind luată de tribunale.

Citește și : Kievul studiază posibilitatea întreprinderii unor „măsuri în oglindă” față de Rusia

Săptămâna trecută, patru membri ai aceleiaşi familii au fost arestaţi după ce un băiat de nouă ani a fost ucis din bătaie în oraşul Mulhouse. Surse din poliţie au declarat pentru presa locală că băiatul a refuzat să îşi facă temele şi a fost lovit cu o mătură.

Dacă proiectul de lege va fi aprobat de Senat, Franţa va deveni a-55-a ţară care scoate în afara legii pedeapsa corporală pentru copii, informează AFP.