DISTRIBUIȚI

Parlamentul Franţei a aprobat o lege care interzice exploatarea sau producţia de petrol şi gaze începând cu 2040.

Gestul reprezintă o premieră mondială – sub noua lege, autorizaţiile de sondare nu vor mai fi reînnoite şi nu vor mai fi emise permise de acest fel, scrie Business Magazin.


Citeşte şi: Cel mai mare producător de lactate din Franţa RETRAGE de pe piaţă tone de alimente pentru bebeluşi, infestate cu Salmonella

Mişcarea este mai mult simbolică, din moment ce Franţa importă o mare parte din petrolul şi gazele pe care le consumă. Mai exact, în Hexagon se obţine echivalentul a 815.000 de tone de petrol pe an – cantitate produsă în Arabia Saudită în mai puţin de 6 ore.

Preşedintele Macron a declarat în mai multe rânduri că vrea ca Franţa să devină primul stat din lume care să treacă de la combustibili fosili la surse regenerabile de energie.

O altă măsură discutată în parlamentul francez se referă la interzicerea maşinilor pe benzină şi diesel începând cu 2040.

Citeşte şi: O maşină a intrat în pietoni la Melbourne

Citeşte şi: Igor Dodon: ‘Să fi avut împuternicirile necesare, demult îl declaram pe Traian Băsescu persona non-grata’