DISTRIBUIȚI
afp

Noul prim-ministru francez Jean Castex a respins miercuri ideea unei noi restricţii generale de circulaţie în cazul unui al doilea val de coronavirus, în special pentru protecţia economiei, informează AFP, potrivit agerpres.

„Nu vom aplica o eventuală reizolare aşa cum am făcut în martie”, a explicat premierul într-un interviu acordat canalului BFM TV.


Citește și: Masca devine OBLIGATORIE în Catalonia

„O izolare absolută are consecinţe teribile – umane, economice – aşa că vom acţiona ţintit” dacă va avea loc un nou val de epidemie, pentru care trebuie totuşi să ne pregătim, a apreciat Castex. „Nu ar fi suportabilă economic şi social o reizolare absolută şi generalizată cum a fost cea pe care am trăit-o”, a insistat el.

Prim-ministrul va merge duminică în Guyana, departament de peste mări al Franţei vecin cu Brazilia, unde epidemia este deosebit de gravă. În Guyana au fost deja trimişi peste 130 de rezervişti sanitari, care „sunt operaţionali în diferitele structuri medicale”, a precizat el.

Citește și: SUA se retrag oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii

În Franţa s-au confirmat aproape 30.000 de decese după infectarea cu coronavirus. Din martie până în mai s-au aplicat interdicţii stricte de circulaţie. Ulterior, situaţia s-a ameliorat, dar în alte regiuni europene, cum ar fi Catalonia, a fost necesară o nouă izolare după reizbucnirea epidemiei.