DISTRIBUIȚI
AP/SIPA

Guvernul francez nu preconizează în acest stadiu „nici izolarea şi nici starea de alertă” în faţa celui de-al cincilea val al pandemiei pe teritoriul Franţei, care este „fără îndoială mai puternic şi mai îndelungat (…) decât cel din vară”, a declarat joi ministrul sănătăţii, Olivier Veran, citat de AFP, potrivit agerpres.

„Vom putea trece peste acest val fără să recurgem la mijloacele cele mai coercitive” care au fost impuse de ţările vecine Franţei, a precizat el, subliniind că în acest stadiu nu vor exista „nici o închidere anticipată a centrelor comerciale şi nici restricţii impuse deplasării persoanelor”, în faţa recrudescenţei contagierilor cu COVID-19.


Citește și : Papa Francisc cere societăţii să protejeze femeile împotriva violenţelor

Olivier Veran a informat că cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19 (booster) va putea fi administrată „tuturor adulţilor după cinci luni de la cea de-a doua doză” începând de sâmbătă 27 noiembrie.

„Practic, doza de supra-rapel vizează 25 milioane de francezi, dintre care 6 milioane deja au primit booster-ul, astfel încât mai rămân 19 milioane de francezi eligibili pentru cea de-a treia doză, prin urmare îi îndemnăm să se vaccineze în următoarele două luni”, a precizat el.

Ministrul sănătăţii a anunţat că de luni redevine „obligatorie purtarea măştii sanitare (…) peste tot în interior” în locurile aglomerate, sau acolo unde este solicitat paşaportul verde.

Prefecţii sunt chemaţi să impună portul obligatoriu al măştilor la evenimentele în exterior, precum târgurile de Crăciun, unde se vor solicita certificatele verzi, sau în magazinele de „second hand”.

Valabilitatea testelor PCR negative va fi redusă la 24 de ore, a precizat ministrul, în loc de 72 de ore ca în prezent.

Decizia se înscrie în noile măsuri adoptate de guvern pentru a frâna noul val al pandemiei de coronavirus.

Toţi adulţii de peste 18 ani vor trebui să facă dovada vaccinării din 15 ianuarie 2022 cu doza de supra-rapel, după trecerea a maximum şapte luni de la vaccinarea cu schema completă.

Citește și : TRAGEDIA rutieră din Bulgaria a fost provocată de o eroare umană

„Din 15 decembrie, certificatul verde pentru cei de peste 65 de ani nu va mai fi valabil, dacă nu este inclusă şi cea de-a treia doză, sau dacă nu au trecut prin boală”, a spus Olivier Veran la o conferinţă de presă.

Ministrul sănătăţii a informat totodată că autorităţile franceze studiază posibilitatea vaccinării anti-COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, dar că această prevedere nu va fi introdusă, înainte de „începutul anului 2022”.