DISTRIBUIȚI
SOS Mediteranee

Ministrul francez al afacerilor europene, Nathalie Loiseau, şi-a exprimat speranţa ca Uniunea Europeană să dea un răspuns ‘în cursul zilei’ de marţi în cazul navei umanitare Aquarius, care a cerut aprobare pentru a debarca în Marsilia (sud-estul Franţei) cu 58 de migranţi salvaţi la bord, informează AFP, potrivit agerpres.

‘De ieri (luni), miniştrii de interne ai Uniunii Europene lucrează în acest sens, sper să avem un răspuns în cursul zilei’, a explicat ea la postul Sud Radio.


Citeşte şi: Julian Assange a renunţat să mai ceară azil în Ecuador

‘Se va găsi o soluţie’, a asigurat ea, evocând că alte crize similare au fost rezolvate în ultimele luni printr-un acord între părţi privind distribuirea refugiaţilor între mai multe ţări europene.

După ce Italia şi-a închis porturile în faţa migranţilor, navele care acordă asistenţă refugiaţilor aflaţi în pericol în Marea Mediterană întâmpină în mod regulat dificultăţi în debarcarea pasagerilor lor în Europa.

Spre deosebire de Spania, Franţa nu a permis niciodată navelor umanitare să acosteze, argumentând că, în temeiul legislaţiei maritime, migranţii salvaţi trebuie debarcaţi în cel mai apropiat ‘port sigur’.

Or, portul cel mai apropiat de coastele libiene, ‘ştim cu toţii, este Italia sau Malta’, a reiterat ministrul pentru afaceri europene francez. ‘Nu vom reinventa geografia’, a insistat ea.

Citeşte şi: Acuzat de agresiune sexuală, candidatul lui Trump la Curtea Supremă face destăinuiri la TV

‘Europa este de zece ori mai solidară decât înainte, de aceea spunem Italiei, ideea închiderii porturilor sale pentru persoanele aflate în primejdie este împotriva legii, este contrară umanităţii’, a pledat ministrul francez. ‘Ceea ce regretăm este faptul că unele ţări europene s-au autoexclus de la această solidaritate europeană, care este indispensabilă’, a adăugat Nathalie Loiseau.

În cursul dimineţii, ministrul economiei şi de finanţe francez Bruno Le Maire a declarat pentru BFMTV că ‘pentru moment, Franţa spune nu’ debarcării Aquarius pe teritoriul său, cerând respectarea regulilor europene, conform cărora nava cu migranţi salvaţi trebuie să debarce în cel mai apropiat ‘port sigur’.