DISTRIBUIȚI
afp

Scurte incidente s-au înregistrat în dimineaţa zilei de sâmbătă la Paris pe bulevardul Champs-Elysee, unde „vestele galbene” s-au reunit pentru a treia zi de acţiune naţională, relatează jurnalişti ai AFP, potrivit Agerpres.

În jurul orelor locale 09:00, manifestanţi au încercat să forţeze un punct de control spre Place de l’Étoile, provocând o ripostă din partea forţelor de ordine, care au făcut uz de gaze lacrimogene.


Citește și : Fostul preşedinte american George H. W. Bush a murit la vârsta de 94 de ani

De la orele 06:00, artera pariziană este interzisă circulaţiei şi este intens supravegheată de poliţie, pentru a evita orice pătrundere în zonă.

Protestele „vestelor galbene”, numele sub care este cunoscută această mişcare creată pe reţelele de socializare, fără tutela vreunui partid sau sindicat, au fost determinate de anunţul guvernului francez privind scumpirea carburanţilor.

Conform datelor oficiale, sâmbăta trecută, aproape 290.000 de persoane au manifestat în 2.034 de adunări în toată ţara. Mişcarea a fost marcată de decesul unei manifestante, lovită de o şoferiţă la un baraj în Savoia. Un număr de 409 persoane au fost rănite în timpul manifestaţiilor, din care 14 grav, inclusiv din rândul forţelor de ordine, iar 282 au fost arestate.

Citește și : Proteste la Buenos Aires împotriva summit-ului G20

Executivul francez a aprobat o majorare a taxelor pentru carburanţi de 7,6 eurocenţi pe litru pentru motorină şi de 3,9 eurocenţi pentru benzină, pentru a reduce utilizarea autovehiculelor poluante şi a promova energia curată.