DISTRIBUIȚI
RfI

Politiciana franceză Nathalie Loiseau, ‘capul de listă’ al partidului preşedintelui francez Emmanuel Macron în perspectiva alegerilor europarlamentare din luna mai, şi-a lansat marţi, la Paris, campania cu un atac la adresa liderilor britanici pro-Brexit, transmit Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.

”Vă amintiţi sloganul ‘să preluăm din controlul?’ A fost un slogan bun, dar un răspuns greşit, şi putem vedea situaţia în care sunt ei (britanicii) acum”, a spus Nathalie Loiseau, care şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al afacerilor europene pentru a putea lua parte la campania electorală a partidului La Republique En Marche (LREM) pentru alegerile europene din Franţa din 26 mai.


Citește și : Noi incendii de vegetație în Portugalia din cauza creşterii temperaturilor

Potrivit lui Loiseau, lista candidaţilor LREM, numită Renaşterea, susţine viziunea lui Emmanuel Macron despre o ”Europă a libertăţii, care ne protejează valorile şi democraţia”.

”Aceasta este lista celor care cred că poporul francez are nevoie de o Europă mai puternică, astfel că Europa poate fi mai puternică”, a adăugat Nathalie Loiseau.

Diplomat de carieră şi fost director al instituţiei de elită Şcoală Naţională de Administraţie (ENA), Loiseau a spus că ”reluarea controlului asupra destinului nostru poate fi realizată doar cu Europa”.

Alegerile pentru Parlamentul European se vor desfăşura între 23 şi 26 mai. Reînnoirea Parlamentului European are loc la fiecare cinci ani.

Scrutinul europarlamentar din luna mai va avea ca rezultat un Parlament European cu 705 membri, faţă de 751 în prezent. Diferenţa este dată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – dintre actualele 73 de mandate europarlamentare deţinute de britanici, 46 vor dispărea, iar celelalte 27 vor fi repartizate acelor state membre care sunt subreprezentate în PE.

Citește și : OMS: 900.000 de doze de vaccin împotriva holerei, în drum spre Mozambic