DISTRIBUIȚI
AFP

Membrii Frontului Naţional din Franţa (extrema dreaptă) au susţinut sâmbătă planul controversat al liderului formaţiunii, Marine Le Pen, de a renunţa la moneda unică euro, relatează agenţia dpa.

În prima zi a congresului partidului, care se desfăşoară la Lille (nord) şi care are ca obiectiv relansarea formaţiunii, oficialităţi ale partidului au făcut publice rezultatele chestionarului pe probleme politice despre care au anunţat că a fost completat de 30.000 de membri, conform agerpres.


Deloc surprinzător, 98% dintre respondenţi au susţinut reducerea imigraţiei la nivele „minimale”. Circa 67% au susţinut ideea ca „Franţa să renunţe la deviza comună pentru a-şi recâştiga suveranitatea monetară”.

Citește și : Mauriţius : Ameenah Gurib-Fakim, singura femeie şef de stat din Africa va demisiona în urma unui scandal financiar

Aproximativ 90% din membrii de partid au susţinut politica lui Le Pen de a organiza un referendum pe tema ieşirii din Uniunea Europeană, iar 82% s-au pronunţat în favoarea ieşirii din spaţiul Schengen.