DISTRIBUIȚI
afp

O luare de ostatici era în desfăşurare marţi după-amiază într-un imobil din nordul Parisului, iar forţele de securitate s-au deplasat la faţa locului, a precizat prefectura de poliţie pe Twitter, conform AFP, potrivit agerpres.

Conform primelor elemente, un bărbat a declarat poliţiei că „este înarmat şi ţine ostatice două persoane” de la ora locală 16.00, a precizat pentru AFP o sursă din cadrul poliţie, adăugând că „situaţia este extrem de confuză”.


Citește și : Macron denunță ‘cinismul şi iresponsabilitatea guvernului italian’ în cazul navei cu migranţi Aquarius

Surse ale poliţiei au declarat pentru dpa că nu este luată în calcul ipoteza unui act terorist.

Postul de radio France Bleu a relatat la rândul său, fără a-şi dezvălui sursele, că un bărbat care susţine că este înarmat cu o bombă şi un pistol ţine ostatice trei persoane.

Bărbatul a cerut să fie pus în contact cu Ambasada Iranului, potrivit France Bleu şi ziarului Le Parisien, ambele precizând că unul dintre ostatici este o femeie însărcinată.

Poliţiştii Brigăzii de căutări şi de intervenţii (BRI) de la Paris se află în prezent la faţa locului.