DISTRIBUIȚI
dpa

Franţa i-a propus luni Greciei ajutorul său pentru ‘a facilita repatrierile’ de persoane ale căror cereri de azil au fost respinse, a indicat secretarul de stat francez în Ministerul de Interne, Laurent Nunez, cu prilejul unei vizite la Atena, informează AFP, potrivit agerpres.

Nunez a confirmat totodată că Franţa va primi la vară 400 de solicitanţi de azil, aflaţi în prezent în Grecia, ‘mai ales familii în situaţii foarte vulnerabile’.


Citește și : ‘Ianuarie Negru’, comemorat în Azerbaidjan

‘Vom studia împreună cu prietenii noştri greci posibilitatea de a organiza zboruri de grup pentru a facilita repatrierea de persoane care nu au nevoie de protecţie în ţările lor’, a declarat Nunez, după discuţiile cu ministrul adjunct elen pentru imigraţie şi azil, Giorgos Koumoutsakos.

Aceste zboruri vor putea fi organizate ‘cu concursul Frontex’, Agenţia europeană de protecţie a frontierelor, a adăugat el.

Prin ‘ambasada noastră la Atena, vom ajuta Grecia să obţină autorizaţii de repatriere (…), în special permise consulare care sunt uneori dificil de obţinut’, a indicat Nunez, explicând că se va apela la ‘relaţiile privilegiate’ pe care le are Franţa cu ‘anumite state’. Conform unei surse elene apropiate dosarului, ar fi vorba mai ales despre state africane.

Laurent Nunez a mai anunţat că Franţa va trimite în Grecia 24 de experţi care să ajute la procesarea numărului foarte mare de cereri de azil.

Guvernul conservator de la Atena, condus de Kyriakos Mitsotakis, a înăsprit condiţiile de acordare a azilului şi a insistat asupra repatrierii solicitanţilor respinşi, criticată de numeroase ONG-uri.

Franţa a anunţat la mijlocul lui decembrie că va primi 400 de solicitanţi de azil, Laurent Nunez vorbind despre o ‘măsură punctuală’ menită să răspundă unei situaţii ‘de urgenţă’ în Grecia.

Citește și : Directorul BBC îşi anunţă demisia

În afară de Franţa, şi Portugalia a acceptat să primească 1.000 de solicitanţi de azil.

Guvernul de la Atena continuă că ceară ‘mai multă solidaritate’ europeană în contextul unei creşteri importante a numărului de migranţi sosiţi pe teritoriul său şi al deteriorării condiţiilor de trai în taberele supraaglomerate.