DISTRIBUIȚI

sursa foto:  facebook/vigili del fuoco napoli

Aproape o treime dintre persoanele semnalate pentru radicalizare prezintă tulburări psihice, a declarat marţi ministrul de interne francez Gerard Collomb, relatează AFP, potrivit agerpres.

În FSPRT, raportul semnalmentelor pentru prevenire şi radicalizare, ‘considerăm că aproximativ o treime (dintre persoane) suferă de tulburări psihice’, a spus ministrul pentru RMC/BFMTV.


Citeşte şi: Două trenuri de pasageri S-AU CIOCNIT în SUA. 42 de oameni sunt răniţi – FOTO/VIDEO

Circa 17.400 de persoane sunt recenzate în FSPRT, creat în 2015, potrivit unui raport senatorial publicat în primăvara acestui an.

După ce un bărbat a intrat cu maşina pe 14 august într-o pizzerie, omorând o adolescentă şi provocând rănirea a 12 persoane, Gerard Collomb a declarat că vrea să mobilizeze spitalele de psihiatrie şi psihiatrii ‘pentru a identifica profilurile celor care ar putea trece la fapte’.

‘Este evident că secretul medical este ceva sacru. Însă, în acelaşi timp, trebuie să găsim modul prin care să putem împiedica ca un anumit număr de indivizi, care suferă de fapt de tulburări grave, să comită atentate’, a insistat din nou marţi ministrul de interne francez.

Citeşte şi: Secret Service îşi epuizează fondurile pentru a proteja numeroasa familie Trump (presă)

El s-a referit la cazul bărbatului care a ucis luni o persoană şi a rănit o alta la Marsilia intrând cu o camionetă în două refugii de autobuz.

‘El a ieşit dintr-o clinică de psihiatrie. Avea antecedente penale şi a ucis o persoană. Trebuie să reflectăm asupra acestui gen de cazuri’, a mai spus ministrul.

‘Acesta nu este terorism … ci o imitaţie’ a faptelor de terorism, a insistat el. ‘Un anumit număr de minţi slabe pot fi atrase în acest gen de fapte’, a mai spus ministrul de interne.