DISTRIBUIȚI
dpa

Franţa este pregătită să primească zece din cei 40 de migranţi debarcaţi de Sea-Watch 3, nava închiriată de o organizaţie caritabilă germană, în noaptea de vineri spre sâmbătă în portul italian Lampedusa, a anunţat Ministerul de Interne de la Paris, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Franţa este pregătită să desfăşoare încă o dată în zilele imediat următoare, aşa cum a făcut-o de mai multe ori în ultimul an, o misiune a Ministerului de Interne şi a Oficiului de protecţie a refugiaţilor şi apatrizilor (Ofpra) pentru a identifica 10 persoane care au nevoie de protecţie şi care vor putea fi transferate fără întârziere pe teritoriul nostru’, a comunicat ministerul francez.


Citește și : Donald Trump a sosit la Seul, după ce l-a invitat pe Kim Jong-Un la frontiera dintre cele două Corei (DMZ)

Sea-Watch 3 a forţat blocada impusă în apele teritoriale italiene de ministrul de interne Matteo Salvini, provocând mânia guvernului de la Roma şi arestarea căpitanului german al navei.

Cei 40 de migranţi blocaţi pe navă timp de 17 zile au reuşit să debarce sâmbătă în zori.

Schimburi diplomatice intense ar urma să permită distribuirea lor între cinci ţări europene: Franţa, Germania, Portugalia, Luxemburg şi Finlanda.

‘Actualul guvern italian alege soluţii ne-concertate cu partenerii săi europeni, denunţând în acelaşi timp o lipsă de solidaritate a Europei şi a statelor sale membre’, acuză Ministerul de Interne francez în comunicatul emis sâmbătă.

Citește și : Europa se topeste! Temperaturi extrem de ridicate, aşteptate sâmbătă în Franţa