DISTRIBUIȚI
Crossed Flag Pins

Ministerul de Externe francez a declarat luni că doreşte să se angajeze într-un dialog bazat pe valori şi proiecte proeuropene cu Austria, în condiţiile în care extrema dreaptă a obţinut mai multe posturi-cheie în noul guvern de coaliţie de la Viena, relatează Reuters.

Noul guvern austriac condus de conservatorul Sebastian Kurz, în cadrul căruia Partidul Libertăţii (FPÖ, extrema dreaptă) a obţinut trei importante portofolii – interne, apărare şi afaceri externe -, precum şi un post de vicecancelar pentru liderul său Heinz Christian Strache, a depus luni jurământul de învestitură în faţa şefului statului, devenind singura ţară din vestul Europei cu o componentă de extremă dreapta în coaliţia la guvernare, conform agerpres .


Întrebat dacă există îngrijorări legate de cooperarea cu un minister de externe sau servicii de securitate aflate sub controlul unor miniştri de extremă dreapta, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe francez, Alexandre Giorgini, a afirmat că ‘Franţa îl felicită pe Sebastian Kurz. Noul cancelar austriac şi-a exprimat în mai multe rânduri ataşamentul faţă de valorile şi proiectul european, pe care executivul său le are în vedere în programul său de guvernare’, a spus Giorgini.

Citește și : Donald Tusk l-a „felicitat călduros” pe Sebastian Kurz ,cel mai tânăr şef de executiv din lume

‘În acest spirit dorim să ne angajăm într-un dialog cu guvernul său’, a mai spus oficialul francez.

Răspunsul în cadrul Uniunii Europene a fost până în prezent mai degrabă unul tăcut, majoritatea ţărilor părând să adopte o atitudine de aşteptare.

‘Trei miniştri de extremă dreapta în poziţii cheie în Austria. Ce aştepată democraţii europeni pentru a reacţiona?’, a scris fostul premier socialist francez Jean-Marc Ayrault pe Twitter.