DISTRIBUIȚI

Doi angajaţi ai staţiunii de schi Morillon, din departamentul Haute-Savoie, au fost ucişi accidental duminică dimineaţa în timp ce manevrau explozibili destinaţi declanşării preventive a avalanşelor, au declarat surse apropiate echipelor de intervenţie montane, potrivit AFP, scrie agerpres.

Accidentul s-a produs cu puţin timp înaintea orei 08:30, la o altitudine de circa 1.800 de metri, pe când cei doi angajaţi ”lucrau în cadrul planului de intervenţie pentru declanşarea avalanşelor”, manevră care are loc de obicei înainte de deschiderea pistelor, au mai precizat sursele.


Citește și : Pompeo îi va cere prinţului moştenitor saudit ca toţi cei implicaţi în cazul Khashoggi „să dea socoteală”

Potrivit primelor detalii din ancheta încredinţată plutonului de jandarmerie la altitudini înalte (PGHM) din Chamonix (Haute-Savoie), cei doi lucrători manevrau explozibilul atunci când a survenit accidentul.

La amiază, anchetatorii au sosit la faţa locului pentru a face primele constatări.

Météo France a avertizat sâmbătă asupra riscului ”ridicat” (nivelul 4 pe o scară cu cinci trepte) de avalanşe care s-ar putea produce duminică în Savoie şi în Haute-Savoie în urma căderilor masive de zăpadă din noaptea de sâmbătă spre duminică.

Citește și : Grecia: Tsipras cere un vot de încredere în parlament, după demisia ministrului apărării

Zăpada va deveni ”foarte instabilă duminică în straturile sale superioare”, sporind riscurile de declanşare a avalanşelor ”chiar în zonele îndepărtate de creste”, a precizat la rândul său prefectura Haute-Savoie.