DISTRIBUIȚI
Reuters

Conducătoarea auto care a răsturnat, iar apoi a zdrobit mortal o femeie care purta o ”vestă galbenă” în vârstă de 63 de ani, sâmbătă, la Pont-de-Beauvoisin, în Savoie, a fost inculpată duminică de către un judecător de instrucţie de la Chambéry, potrivit unei surse judiciare, scrie Le Figaro, scrie News.ro .

Ea a fost inclupată în legătură cu violenţe intenţionate, cu o armă – maşina sa -, care a antrenat moartea, fără intenţia de a o provoca.


Măsura arestării preventive a conducătoarei auto a fost ridicată duminică dimineaţa, iar aceasta a fost plasată sub control judiciar, a precizat Parchetul de la Chambéry.

Potrivit primelor elemente, accidentul a avut loc după ce un vehicul cu tracţiune integrală a ajuns la un baraj, nedeclarat la prefectură. La volanul maşinii se afla această femeie, în vârstă de 43 de ani, însoţită de fiica sa bolnavă, pe care voia să o ducă la un medic. ”Veste galbene” au refuzat să o lase să treacă şi au lovit maşina. Se pare că atunci conducătoarea a intrat în panică.

”Ea a accelerat de două ori. Iar a treia oară a demarat şi a răsturnat-o pe Chantal, zdrobind-o literlamente cu roţile din faţă şi din spate. A fost teribil. Am înţeles imediat că nu mai era nimic de făcut”, a povestit Sandrine, o martoră la dramă, pentru Le Parisien.

”Să mori aşa este nedrept”, a declarat, în lacrimi, una dintre vecinele victimei în vârstă de 63 de ani, care locuia la Domessin (Savoie).