DISTRIBUIȚI
afp

Readmiterea Federaţiei Ruse în grupul celor mai industrializate ţări ale lumii depinde de progresul ce va fi înregistrat în negocierile cu privire la Ucraina, a declarat o sursă diplomatică franceză, întrebată cu privire la afirmaţia preşedintelui american Donald Trump conform căreia Moscova ar trebui să fie reprimită în G8, informează miercuri Reuters, potrivit agerpres.

„Am luat cunoştinţă de faptul că americanii doresc să o reintegreze (în G8) anul viitor. Ucraina este (o problemă) vitală. Este un context ce ar putea fi favorabil unui oarecare progres”, a spus sursa diplomatică miercuri, referindu-se la noul preşedinte ucrainean.


Citește și: SUA vinde zeci de avioane F-16 în Taiwan

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit luni pe omologul său rus Vladimir Putin în reşedinţa sa de vară pentru o întrevedere bilaterală înaintea summitului G7. „Alegerea preşedintelui (ucrainean Volodimir) Zelenski reprezintă o adevărată schimbare” şi „va trebui să ne gândim la oportunitatea, care este dorinţa mea, unui nou summit în format Normandia (Rusia, Ucraina, Germania, Franţa – n.red.) în săptămânile următoare”, a declarat liderul de la Elysee în conferinţa de presă comună.

Donald Trump a declarat marţi că ar fi oportun ca Rusia să fie lăsată să revină în G7, subliniind în faţa jurnaliştilor că predecesorul său Barack Obama a dorit să excludă Rusia din ceea ce era cândva G8.

Rusia a fost exclusă din G8 în 2014, după ce a anexat Peninsula Crimeea de la Ucraina. Ulterior, Uniunea Europeană (UE) a introdus sancţiuni împotriva Rusiei pentru sprijinul acordat de aceasta combatanţilor separatişti din estul Ucrainei.

Citește și: Trump și Maduro anunță discuții la nivel înalt între Caracas şi Washington

Nu este pentru prima dată când Donald Trump avansează ideea reprimirii Rusiei în G8, care include în prezent SUA, Germania, Japonia, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Canada. Liderii acestor ţări se întâlnesc la sfârşitul acestei săptămâni în oraşul Biarritz din sud-vestul Franţei.

Emmanuel Macron a apreciat în iunie că ”fără un progres clar şi tangibil privind procesul de la Minsk” (pentru a opri luptele în estul Ucrainei), ”nu poate exista o reformare a G8”.