DISTRIBUIȚI

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franţa pentru abandonarea în stradă a azilanţilor, fără mijloace de trai, informează AFP. Este a patra condamnare pronunţată de instanţă împotriva statului francez, în mai puţin de o lună, scrie agerpres.

‘Autorităţile franceze nu şi-au îndeplinit (…) obligaţiile faţă de trei azilanţi majori – un afgan, un rus şi un iranian, în vârstă de 27, 33, respectiv 46 de ani – care depuseseră cereri de azil în 2013 şi 2014, arată un comunicat al Curţii de la Strasbourg. Instituţiile Franţei ‘trebuie făcute răspunzătoare de condiţiile în care s-au aflat solicitanţii timp de câteva luni, în stradă, fără resurse, fără acces la facilităţi sanitare, fără niciun mijloc de a-şi asigura nevoile esenţiale şi cu teama permanentă de a fi atacaţi şi furaţi’, a stabilit instanţa.


Citește și : Hamas şi Fatah fac front comun împotriva anexărilor israeliene

Decizia a fost salutată de asociaţii de apărare a drepturilor migranţilor. ‘Este consecinţa unei politici publice de primă asistenţă, în care cazarea ar trebui să fie obligatorie, dar în practică nu este’, a apreciat Pierre Henry, preşedintele organizaţiei France Terre d’Asile (Franţa, teritoriu de azil), care a cerut ‘regândirea sistemului naţional de primire’ al Franţei.

În 2019, în ţară s-au înregistrat 138.420 de cereri de azil, conform datelor ministerului de interne de la Paris.

Citește și : Referendumul lui Putin trece cu o proporţie covârşitoare în Rusia