DISTRIBUIȚI

Adunarea Naţională franceză (camera inferioară a parlamentului) a condamnat luni în unanimitate „regimul nelegitim al lui Aleksandr Lukaşenko” în Belarus, precum şi „actele de tortură şi represiune sistematică” asupra opozanţilor săi, cerând „noi alegeri libere” în această ţară, relatează France Presse, potrivit agerpres.  

Deputaţii camerei inferioare a parlamentului au adoptat cu 34 de voturi pentru şi 3 abţineri o rezoluţie în acest sens.


Citește și : ‘Partygate’ continuă în UK! BoJo caută măsuri pentru a scăpa ‘basma curată’ din tot scandalul

„Cerem autorităţilor belaruse să elibereze imediat şi necondiţionat jurnaliştii şi deţinuţii politici reţinuţi. Niciun dialog nu va putea avea loc cu Lukaşenko atât timp cât represiunea şi înăbuşirea societăţii civile continuă”, a subliniat ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian.

„Nicio recunoaştere a autorităţilor nu va putea avea loc atât timp cât noi alegeri libere şi transparente nu vor fi organizate sub egida OSCE” (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), a adăugat el.

Deputaţii au evocat „fraudele masive” în cursul realegerii contestate a lui Aleksandr Lukaşenko în august 2020 şi represiunea care a urmat în „ultima dictatură din Europa”.

După sancţiuni occidentale, Minskul este acuzat ca orchestrat ca represalii în toamnă afluxul de migranţi la frontiera sa cu Polonia pentru a destabiliza regiunea.

Franţa, care a preluat la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, „trebuie să militeze pentru sancţiuni suplimentare”, a pledat deputatul Dimitri Houbron, membru al grupului Agir, aliat al majorităţii.

„UE este pregătită să înăsprească aceste sancţiuni în funcţie de evoluţia şi evaluarea situaţiei”, a completat Le Drian, pledând pentru o „abordare graduală” pentru „a face presiuni asupra regimului”.

Ministrul şi-a exprimat totuşi slaba speranţă faţă de referendumul privind revizuirea Constituţiei preconizat pentru sfârşitul lunii februarie în Belarus, care „va fi fără îndoială afectat de tot atâtea fraude ca şi alegerile din 2020”.

Citește și : Tonga este RUPTĂ de lume după erupţia vulcanică şi tsunami

Deputaţii comunişti s-au abţinut să voteze rezoluţia, care constituie – potrivit lor – o „capcană grosieră” întinsă celor care nu susţin politica externă a Franţei, „ghidată de cumetrii şi vânzări de arme”.

Deputata Clementine Autain (LFI, stânga) a denunţat de asemenea „tăcerea asurzitoare” a Franţei cu privire la Qatar şi Emiratele Arabe Unite, pronunţându-se totuşi în favoarea rezoluţiei.