DISTRIBUIȚI
www.mirror.co.uk/

Poliţia din Paris a folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţii care demonstrează pentru a doua săptămână consecutiv faţă de creşterea preţurilor la carburanţi, informează BBC, scrie News.ro .

Ciocniri violente au loc între „vestelor galbene” şi poliţişti pe Bulevardul Champs Elysees, după ce manifestanţii au rupt un cordon de securitate.

Aproximativ 13.000 de persoane s-au adunat luni dimineaţa în 358 de locuri din Franţa, după ce sâmbătă au fost 290.000, în peste 2.000 de locuri, pentru a protesta faţă de politica economică a Guvernului condus de Edouard Philippe.
Această mişcare polimorfă şi fără un lider identificat a fost iniţiată de membri ai societăţii civile, care au îndemnat pe reţele de socializare la acţiuni contra creşterii preţului carburanţilor.

Citește și : Explozie la o fabrică în China. Cel puțin două persoane au murit

Motivele nemulţumirii s-au extins, apoi, la o denunţare mai globală a politicii Guvernului în domeniul taxării şi scăderii puterii de cumpărare.

Apeluri la manifestaţii ”pe jos, pe cal sau cu maşina”, în vederea ”blocării” Parisului, pe 24 noiembrie, au fost amplu preluate şi răspândite pe Facebook.

Le Monde scrie că persoane îmbrăcate cu veste de culoare galbenă, dar despre care nu se ştie dacă într-adevăr fac parte din mişcare, au fost filmate în timp ce distrug mobilierul stradal şi barierele de construcţie pentru a construi un baraj în mijlocul bulevardului.

Aproximativ 3.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în mai multe locuri din oraş, numărul vestelor galbene putând ajunge până la 30.000, potrivit autorităţilor.

Ministrul de Interne, Christophe Castaner, a anunţat că peste 23.000 de „veste galbene” s-au mobilizat în mai multe oraşe din Franţa, dintre care 8.000 la Paris.

Peste 300.000 de oameni au protestat săptămâna trecută în Franţa