DISTRIBUIȚI
afp

Alexandre Benalla, fost colaborator al preşedintelui francez Emmanuel Macron urmărit pentru acte de violenţe, nu va veni în faţa comisiei de anchetă a Senatului înainte de finalizarea anchetei, a anunţat marţi avocatul lui, informează AFP, potrivit agerpres.

„Nu vrea să vină în faţa unei comisii pentru a face declaraţii care i-ar fi reproşate de magistraţi”, a declarat Laurent-Franck Lienard la postul de ştiri LCI. Însă Benalla „acceptă să răspundă la întrebările comisiei senatoriale imediat ce ancheta va fi închisă”, a adăuga acesta.


Citește și : Theresa May consideră summitul informal al UE de la Salzburg „o escală” în negocierile pentru Brexit

Această comisie, ce dorea să-l audieze la 19 septembrie, îşi reia miercuri audierile după pauza de vacanţă. Ea îl va audia pe şeful de cabinet al preşedintelui Macron, marcând astfel revenirea acestui caz în prim-planul scenei mediatice, cea mai gravă criză politică ce îl vizează oe preşedintele francez după alegerea lui, în 2017.

Cazul a dus la depunerea a două moţiuni de cenzură în parlament, una a dreptei şi una a stângii, într-o unitate excepţională. Cu toate acestea, cele două moţiuni nu au fost adoptate.

Cazul Benalla a debutat la 18 iulie, când cotidianul Le Monde a dezvăluit că misteriosul tânăr cu barbă, cu cască de poliţist pe cap, care a molestat două manifestante la 1 mai, la Paris, nu era altcineva decât un colaborator, chiar „apropiat”, al preşedintelui Macron. Începând de a doua zi, justiţia a declanşat o anchetă, în timp ce la o zi după fapte, la 2 mai, Benalla a fost pur şi simplu suspendat pentru 15 zile, fără ca justiţia să fie informată, contrar unei obligaţii stipulate prin lege.

Opoziţia de dreapta şi de stânga a văzut în aceasta o „disimulare” şi prin urmare „un scandal de stat”. După ce a fost demis, Benalla a fost inculpat, la 22 iulie.

Citește și : Ungaria respinge criticile ONU privind politica sa referitoare la migranţi

Audierile în faţa comisiilor parlamentare de anchetă s-au succedat o bună parte a verii în faţa camerelor de filmat, alimentând audienţele posturilor de ştiri, inclusiv cu cea a ministrului de interne Gerard Collomb, care a plasat întreaga vină pe Palatul Elysee.