DISTRIBUIȚI
International News

Mii de avocaţi, magistraţi şi grefieri au demonstrat marţi la Paris pentru a cere o „justiţie de proximitate” şi suspendarea imediată a examinării în Parlament a unei reforme a justiţiei pregătite de guvern, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această manifestaţie la nivel naţional, la solicitarea barourilor din Franţa şi a Uniunii sindicale a magistraţilor, este o nouă etapă a frondei lansate în urmă cu peste un an împotriva proiectului de reformă a justiţiei.


Citește și : Votul din Parlamentul britanic privind Brexitul ar urma să aibă loc marţi seara în jurul orei 20:00 GMT

Textul de lege prevede o revoluţie digitală şi „simplificarea procedurilor civile şi penale”. El creează de asemenea un nou nivel al pedepselor, cu scopul de a reduce numărul deţinuţilor din închisorile supraaglomerate.

Însă avocaţii şi magistraţii se tem ca acest lucru să nu conducă la desfiinţarea anumitor tribunale, cu riscul unei „justiţii ilizibile, inaccesibile, inumane şi privatizate”.

O petiţie pusă în circulaţie la jumătatea lunii decembrie de Consiliul Naţional al Barourilor (CNB), care solicită ca problema „accesului egal la justiţie în teritorii” să fie inclusă în marea dezbatere naţională propusă de preşedintele Emmanuel Macron pentru reducerea crizei „vestelor galbene”, a adunat mai mult de 25.000 de semnături.

Demonstraţia a început marţi după-amiază sub sloganul „Pentru o justiţie de calitate şi accesibilă”.

Manifestanţii urmează să ajungă pe Esplanada Invalizilor, nu departe de Adunarea Naţională, unde va avea loc o nouă lectură a textului de lege de către ministrul justiţiei, Nicole Belloubet.

Citește și : Trump comandă şi plăteşte fast-food american la Casa Albă, din cauza „shutdown”-ului

„Toţi actorii din lumea juridică au venit să spună că proiectul de lege nu poate fi votat în forma care este acum”, a declarat Christiane Féral-Schuhl, preşedinta CNB.

Avocaţii au cerut ca o delegaţie să fie primită de către premierul Edouard Philippe la sfârşitul demonstraţiei.

„Mai este încă timp pentru a suspenda procesul parlamentar, pentru a le oferi profesioniştilor şi cetăţenilor posibilitatea de a se exprima cu privire la viitorul justiţiei. Suntem deschişi dialogului, ar trebui să existe unul”, a spus Céline Parisot, preşedinta Uniunii sindicale a Magistraţilor (USM).