DISTRIBUIȚI
Covert Geopolitics

Franţa dispune de un „indiciu” privind utilizarea armei chimice în zona Idlib, în nord-vestul Siriei, a declarat marţi şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian, citat de AFP, potrivit agerpres.

„Avem un indiciu de utilizare a armelor chimice în zona Idlib, dar pentru moment nu există nu s-a putut verifica” aceasta, a declarat el, fără să ofere alte precizări, vorbind în faţa Comisiei pentru afaceri externe din Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului).


Citește și : Moscova somează liderii din Kosovo să înceteze ‘provocările’ la adresa Serbiei

SUA au informat la 22 mai despre „indicii”, potrivit cărora regimul lui Bashar al-Assad ar fi efectuat un „atac” cu clor la 19 mai în nord-vestul Siriei, ameninţând cu represalii.

Preşedintele american Donald Trump a spus că folosirea armelor chimice reprezintă o linie roşie şi a ordonat în două rânduri lovituri împotriva unor ţinte ale regimului de la Damasc: în aprilie 2017 ca represalii la atacul sângeros cu gaz sarin la Khan Shaykhun, şi un an mai târziu, împreună cu Franţa şi Regatul Unit, că răspuns la un atac chimic asupra civililor la Douma.

„Suntem prudenţi pentru că noi considerăm că utilizarea armelor chimice trebuie să fie dovedită şi trebuie să fie letală pentru ca noi să putem reacţiona imediat”, a subliniat Jean-Yves Le Drian, evocând că şi preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut din utilizarea armelor chimice o linie roşie.

Regimul de la Damasc a negat de fiecare dată orice responsabilitate.

Citește și : Peste jumătate dintre francezi cred că Macron trebuie să schimbe semnificativ politicile