DISTRIBUIȚI
Real Iran

Mecanismul Instex creat de Franţa, Germania şi Regatul Unit pentru evitarea sancţiunilor americane împotriva Iranului face progrese reale, a susţinut joi ministerul francez de externe într-un comunicat preluat de Reuters şi agerpres. Iranul trebuie să dezvolte la rândul său partea care îi revine, arată ministerul. 

Franţa şi-a reafirmat totodată sprijinul pentru acordul nuclear încheiat în 2015 cu Iranul de marile puteri internaţionale.


Citeşte şi: Bilanţul atentatelor din Sri Lanka a ajuns la 310 morţi. Poliţia face noi arestări!

Luni, Statele Unite au avertizat importatorii de ţiţei iranian să înceteze achiziţiile cel mai târziu pe 1 mai, în caz contrar urmând să fie supuşi sancţiunilor americane.

Instex a fost conceput ca o modalitate de compensare a exporturilor de petrol şi gaze din Iran cu importurile de mărfuri din Uniunea Europeană. Potrivit Reuters, ambiţiile iniţiale ale proiectului s-au redus ulterior, iar diplomaţii afirmă că în mod realist mecanismul va fi folosit doar pentru tranzacţii de volum redus, cum ar fi achiziţia de produse umanitare şi alimente.

Citeşte şi: Noua IRA îşi recunoaşte vina în uciderea jurnalistei nord-irlandeze