DISTRIBUIȚI
FBI.gov

O expoziţie cu fotografiile realizate de jurnalistul american Austin Tice urmează să fie vernisată marţi la Washington, exact la împlinirea a şase ani de la răpirea sa în Siria în circumstanţe încă neclare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Părinţii săi vor asista marţi la vernisarea expoziţiei cu fotografii realizate în Siria organizată la Clubul naţional de presă.


Citește și : Londra şi-a adaptat infrastructurile la lupta împotriva terorismului

„Este cu adevărat important ca oamenii să poată vedea munca jurnaliştilor care îşi riscă viaţa în zonele de conflict”, a declarat Margaux Ewen, directoare a Reporters sans frontieres pentru America de Nord.

Este vorba despre o expoziţie itinerantă menită să atragă atenţia asupra detenţiei lui Austin Tice, în vârstă de 37 de ani.

Puţine informaţii au fost făcute publice de la răpirea sa, la 14 august 2012, în apropiere de Damasc.

Jurnalistul independent, care lucra pentru McClatchy News, Washington Post, CBS, AFP şi alte media, a apărut într-o înregistrare video în septembrie 2012, cu ochii acoperiţi. Însă identitatea răpitorilor nu este nici acum cunoscută.

Citește și : SUA: Judecători de imigraţie denunţă presiuni menite să accelereze expulzarea de migranţi

Familia lui Austin Tice, convinsă că el este încă în viaţă, a lansat în ultimii ani mai multe apeluri la eliberarea sa.

Autorităţile federale americane au anunţat în aprilie că oferă o recompensă de un milion de dolari pentru orice informaţie care va permite găsirea fotojurnalistului.