DISTRIBUIȚI
Lloyd's List - Informa PLC

Un fost important responsabil al industriei navale din China, care se ocupa şi de programul de construire a portavioanelor, a fost plasat sub anchetă, a anunţat Agenţia naţională anticorupţie, citată miercuri de AFP, scrie agerpres.

Hu Wenming, 63 de ani, este fostul preşedinte al companiei navale de stat CSIC, specializată îndeosebi în construcţia de nave militare.


Citește și : Merkel UITĂ de atacurile hackerilor ruși și vrea îmbunătățirea relațiilor cu Moscova

„Suspectat de gravă încălcare a disciplinei şi a legii, el este în prezent obiectul unei anchete”, a indicat marţi seara într-un scurt comunicat Comisia naţională de supervizare.

Aceasta nu a precizat ce fapte îi sunt reproşate lui Hu, care era şi principalul resonsabil al Partidului Comunist Chinez (PCC) în cadrul CSIC (China Shipbuilding Industry Corporation).

Termenul de „încălcare a disciplinei” se referă de obicei la fapte de corupţie, dar poate desemna uneori şi cazuri de abateri de la reguli interne ale PCC, notează AFP.

Căderea fostului responsabil intervine la mai puţin de un an după cea a unui alt şef al CSIC, fostul director Sun Bo, care a fost condamnat în august la 12 ani de închisoare pentru luare de mită.

Figură emblematică a sectorului, Hu Wenming şi-a desfăşurat cariera în mai multe întreprinderi de stat care fabrică armament, precum Avic (avioane) şi Norinco (muniţii, blindate) înainte de a se pensiona anul trecut.

În calitate de „comandant şef” al programului de construire a portavioanelor, el supervizase în special conceperea celei de-a doua nave de acest tip, „Shandong”, prima concepută 100% de China şi care a intrat în serviciu în decembrie 2019.

Citește și : Vietnamul nu mai are niciun caz nou de coronavirus

Preşedintele Xi Jinping a lansat de la sosirea sa la conducerea statului în 2013 o campanie împotriva corupţiei. Autorităţile au în colimator în special armata, unde practicile de cumpărare a posturilor ierarhice cu mită au cangrenat mult timp aparatul.

CSIC a fuzionat la sfârşitul anului 2019 cu compania-mamă China State Shipbuilding Corporation (CSSC), formând un gigant mondial al construcţiei navale.