DISTRIBUIȚI
Famous Biographies

Fostul rege al Spaniei Juan Carlos a achitat o datorie de aproape 680.000 de euro către autorităţile fiscale spaniole pentru a-şi regulariza situaţia, a anunţat miercuri avocatul său într-un comunicat, relatează AFP, potrivit agerpres

Fostul monarh, care a abdicat în 2014, a plecat în exil la începutul lunii august în Emiratele Arabe Unite şi este vizat de mai multe anchete în Spania.


Citește și : Rușii au bătut palma cu Sudanul și își fac prima lor bază militară din Africa

Într-o scrisoare, fostul rege al Spaniei a declarat că pleacă din cauza acuzaţiilor referitoare la posibile acte de corupţie în care se bănuieşte că ar fi fost implicat, referitor la câştigarea de către o firmă spaniolă a unui contract pentru construcţia unei căi ferate de mare viteză în Arabia Saudită, în 2011. Juan Carlos a precizat că pleacă din ţară pentru a nu-i crea dificultăţi fiului său, actualul rege Felipe al VI-lea al Spaniei, în exercitarea atribuţiilor de şef al statului.