DISTRIBUIȚI
AFP

Fostul preşedinte sudanez Omar Al-Bashir, destituit şi arestat în aprilie la presiunea străzii, a fost inculpat pentru ”corupţie”, a anunţat joi agenţia oficială de presă Suna, relatează AFP, scrie agerpres.

Ajuns la putere printr-o lovitură de stat în 1989, Al-Bashir a fost destituit şi arestat de armată pe 11 aprilie la Khartoum, ca urmare a unei noi mişcări de contestare inedită, declanşată în decembrie de triplarea preţului la pâine.


Citește și : Maia Sandu: Procesul de schimbare a puterii în Republica Moldova este deja ireversibil

”Ministerul public a anunţat că a finalizat toate anchetele referitoare la acţiunea în justiţie intentată preşedintelui demis Omar Al-Bashir de către procurori anticorupţie”, a indicat Suna.

Citând un responsabil neidentificat, Suna a precizat că Al-Bashir este acuzat că ”deţine devize străine, că a făcut avere în mod suspect şi ilegal şi că a ordonat starea de urgenţă”.

Arestarea lui Al-Bashir nu a calmat mişcarea de contestare, care îi cere acum Consiliului militar, care a preluat frâiele puterii, să le transfere civililor.

Printre revendicările contestatarilor figurează de asemenea judecarea lui Al-Bashir şi a principalilor responsabili ai regimului său.

Citește și : Lituania salută planul SUA privind sporirea prezenţei militare americane în Polonia