DISTRIBUIȚI
AFP

Preşedintele sudanez destituit Omar el-Bashir a primit 90 milioane de dolari în bani lichizi de la regimul saudit, a afirmat luni unul din anchetatori, în prima zi a procesului de la Khartoum în care fostul şef de stat este judecat pentru corupţie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Brigadierul de poliţie Ahmed Ali a afirmat că fostul preşedinte i-a declarat că banii i-au fost ‘livraţi de anumiţi trimişi ai lui Mohammed bin Salman’, prinţul moştenitor saudit.


Citește și : Consecinţele unui Brexit fără acord, detaliate în documentele guvernului britanic scurse către presă

Omar el-Bashir a fost destituit de armată pe 11 aprilie, în urma unor ample manifestaţii, după ce s-a aflat timp de 30 de ani în fruntea unui regim militar susţinut de islamişti.

Luni, Bashir a ajuns la tribunal escortat de un important convoi militar. În sala de judecată, fostul preşedinte, neras şi îmbrăcat într-un veşmânt alb tradiţional, a stat aşezat într-o cuşcă de metal.

El este acuzat de ‘deţinere de devize străine, de corupţie’ şi trafic de influenţă.

Potrivit lui Ali, în reşedinţa lui Bashir s-au găsit aproape 7 milioane de euro, precum şi sume mai mici în dolari americani şi lire sudaneze.

‘Acuzatul ne-a spus că banii făceau parte dintr-o sumă de 25 milioane de dolari care i-a fost trimisă de către prinţul Mohammed bin Salman pentru a fi folosită în afara bugetului de stat’, a declarat anchetatorul la audiere.

El a mai precizat că Bashir a primit două plăţi, de 35 şi 30 milioane de dolari, de la regele Abdallah al Arabiei Saudite, decedat în 2015.

Citește și : Coaliţia condusă de Merkel şi-a îndeplinit trei din cinci promisiuni (studiu)

Potrivit anchetatorului, Bashir a declarat că banii primiţi de la saudiţi au fost schimbaţi şi cheltuiţi, dar nu îşi aminteşte cum anume.

Procesul fostului preşedinte sudanez s-a deschis la două zile după ce militarii aflaţi la putere şi liderii mişcării de contestare au semnat un acord istoric ce deschide calea unui transfer de putere către civili.